Statistici
Total membri : 257
Total grupuri : 1
Total discuţii : 7
Total albume : 74
Total fotografii : 7086
Total filme : 15
Total anunţuri : 42
Total activităţi : 6429
Total notite : 21
Total masculin : 0
Total feminin : 0
Total nespecificat : 257

Utilizatori activi

0 utilizatori şi 81 musafiri activi

Statistici pagina


Vizite azi:15
Vizite ieri:24
Vizite luna in curs:427
Vizite luna trecuta:741
Vizite an in curs:7160
Vizite anul trecut:9718
Total vizite:43708
Maxim/zi:139
Ziua cu maxim de vizite:2016-11-18
Maxim/luna:1101
Luna cu maxim de vizite:2014-03
De la data de:2011-03-16
ADUCERI AMINTE PRILEJUITE DE ANIVERSAREA LUI NICU AVRAM-BALIMEZU
Discuţie începută de Administrator , în 09 Iunie 07:05 PM

Yvonne Deculescu-Fotache

Draga Balimezule, mi-e drag sa ma adresez tie cu acest nume, pentru ca asa te "alintau" Ney Fotache & Dinus Corodeanu - de fapt  chiar ei doi ti-au si gasit acest nume ( in facultate ) datorat - cum altfel - temperamentului tau... tumultuos :-))
Asa cum, in anii aceia de facultate, Ney si Dinus il denumisera pe seful vostru de grupa - Nicolae Georgescu - Slim - nu numai pentru ca era mult mai "subtire " corporal decat in prezent :-)), dar si datorita comportamentului lui... "subtire ", face to face celorlalti din IF :-))
Si este normal, draga Balimez, ca Dumnezeu te-a creat asa, poate ca sa te asemeni cu predecesorul tau Federico Garcia Lorca...

Acest andaluz, nascut langa Granada in 1898 si asasinat la Alfaqar in 1936 de regimul franchist, a fost un poet cunoscut, un dramaturg faimos, un muzician de prim rang si desi homosexual recunoscut, prieten cu Salvador Dali. Dalí nota ( in epoca) : “Lorca personifica in sine fenomenul poetic in totalitatea sa, in carne si oase, confuz, sangvinolent, vascos si sublim, frematand in mii de focuri obscure si subterane, ca orice materie gata sa-si afle forma originala”.

Exact asa te percepeau Ney & Dinus si asa te percep si eu, desi, sincera sa fiu, cu trecerea anilor si poate datorita convietuirii cu o reprezentanta a milenarului popor chinez, te-ai "potolit " mult :-))

Dar sa nu te mai cicalesc si sa iti adresez traditionalul LA MULTI ANI CU SANATATE ALATURI DE CEI PE CARE II IUBESTI TU, draga Balimezule !!!

Si eu te iubesc, Yvonne :-))

 

RADU DRAGUS


Eu nu numai ca nu stiam ce inseamna balimez, dar n-am auzit niciodata de acest cuvant, l-am auzit prima data cand a venit Balimezul in tara. In facultate nu stiam de aceasta porecla. Sa traiasca Balimezul ! Radu Dragus

 

NICU GEORGESCU

 

In sfârşit, am aflat şi eu ce înseamnã “balimez”:
BALIMÉZ, balimezuri, s. n. (Înv.) Tun de calibru mare. – Din tc. balyemez. Sursa: DEX '98 (1998)


BALIMEZ s. n. odinioară, tun de cel mai mare calibru pentru spargerea zidurilor (BĂLCESCU). [Turcã: BAL YEMEZ, literar -  tun care nu mănâncă miere - dar înghite oameni)].
Sursa: Şăineanu, ed. a VI-a (1929)

Asa incat, draga Balimezule,
LA MULTI ANI FERICITI! - pentru ”tunul" care a spart Cortina de Fier! Nicu G
Nicu Avram alias Nicholas Adams alias Balimezu

Prea Erudita Regina,
Sint magulit, flatat de a avea aceeasi zi de nastere cu Federico. Se pare, insa, ca eu sint oaia neagra a geminilor nascuti pe 5 iunie! Nu sint poet cunoscut (nici macar banuit) ori dramaturg faimos, ori muzician. Nici cu treaba recunoscuta nu sint familiar....
Dar sint cel caruia ii creste inima cind fete frumoase si destepte isi amintesc de el, ca si baietii care, crescind adevarati barbati, au modelat istoria atit in RO cit si in lume.
Uitati-va la fotografiile de acum 40 de ani, traiti revelatia ca toti, la acea virsta eram groaznic de atragatori (comparatii si expresii socante; trade mark)
Draga Yvonne, multumiri din inima, si  te asigur ca nu sint, pe deplin, potolit.
Te iubesc si semnez cu drag,
Nicu Balimezu’
MAX FISCHER

Draga Nicule,

Daca nu primeam acest sir the e-mailuri habar n-aveam ca azi e ziua ta de nastere. Noroc cu jurnalul regal care ne tine pe toti la curent cu ultimele stiri din imparatie. Ca fosti colegi de camera la pensionul de pe strada Paris nr. 5, mi-a ramas intiparit in minte spiritul tau camaraderie si  escapadele noastre de a descoperi fascinatia Bucurestiului dupa orele de curs. Desi m-am impacat cu idea ca trecera  timpului e parte din viata ma revolta efectul pe care il are asupra noastra. Singura consolare e ca amintirile nu imbatranesc.

Multa sanatate, La Multi Ani si imunitate la trecerea timpului.

Numai bine,

Max

Nicholas Adams

 

Draga Max,
No, ca asta-i o amincire faina, Pensiunea Dumitrescu din Paris 5. Sau vizita lui De Gaule, pe care am observat-o din mansarda. Adi era la militarie si m-ai luat roommate. A fost un an grozav. Cred ca in anul precedent mincam impreuna la Buzesti, impreuna cu Gill (a propos, ce mai stii despre Gill?)...Citeodata ascult Charles Aznavour cintind La Boheme si, instantaneu, imi apar timpurile acelea in minte... Iar Max, tinarul cu o ironie fina, mereu in
cautare de inedit, care mi-a spus bancul cu crocodilul ce spunea: elutoidi!
Multumesc, draga prietene, pentru cuvintele frumoase si amintirile ce le-au trezit,
Cu drag,
Nicu
MAX FISCHER

Draga Nicule,

Daca nu primeam acest sir the e-mailuri habar n-aveam ca azi e ziua ta de nastere. Noroc cu jurnalul regal care ne tine pe toti la curent cu ultimele stiri din imparatie. Ca fosti colegi de camera la pensionul de pe strada Paris nr. 5, mi-a ramas intiparit in minte spiritul tau camaraderie si  escapadele noastre de a descoperi fascinatia Bucurestiului dupa orele de curs. Desi m-am impacat cu idea ca trecera  timpului e parte din viata ma revolta efectul pe care il are asupra noastra. Singura consolare e ca amintirile nu imbatranesc.

Multa sanatate, La Multi Ani si imunitate la trecerea timpului.

Numai bine,

Max

 

RADU DRAGUS

 

Fiindca ieri 5 iunie a fost ziua Balimezului, a fost in centrul atentiei si s-au spus si unele povesti despre el. Cu aceasta ocazie vin  cu o poveste adevarata in care au fost implicati Balimezul si eu. Mai intai vreau sa spun ca am aflat din relatarea Yvonnei, pana acum nu stiam, ca in grupa noastra IF70 am avut doi sfinti botezatori, este vorba de Ney Fotache si Dinu Corodeanu (din pacate nu mai sunt intre noi), ei l-au botezat pe Nicu Georgescu si pe Nicu Avram. Revin la poveste, eram in anul intai de facultate, la camin am fost repartizat in corpul A (cladirea cea mai de sus urcand pe Dambovita, sau cheiul garlei cum se zice prin zona), acolo vizavi de Semanatoarea. In camin am  nimerit cu Balimezul (B.) si alti doi colegi electronisti. Eu fiind mai studios, ca sa nu zic tocilar, ma prindea ora zece seara, ba o si depaseam. B., care practica si yoga, la ora zece fix se culca dar era stanjenit de lumina aprinsa, de care eu aveam nevoie. In acel moment a izbucnit scandalul, B. S-a napustit peste mine, eu am ripostat, dar nu a fost un schimb de lovituri ci doar o imbrancitura. Cum am convietuit in continuare nu-mi mai amintesc, cert este ca in scurt timp din corpul A am fost transferati in corpul F, este vorba de anul intai cand inca nu eram repartizati pe sectii. Am fost mutati pentru ca intr-o seara in corpul A a fost un fel de distractie mai agitata, printre altele s-au aruncat pungi de plastic umplute cu apa de la diversele etaje pe asfaltul aleii. Efectul era destul de spectaculos. In noul camin n-am mai stat cu B., in anul doi cand s-a facut repartizarea pe sectii am nimerit in aceeasi grupa cu B., ne-am privit semnificativ dar n-am mai avut nici o problema, incheiasem deja un pact de neagresiune. Dupa terminarea facultatii nu l-am mai vazut deloc pe B., el se pare ca nu a fost la nici o intalnire. Prima data data ne-am vazut anul trecut (sau acum doi ani?) cand a revenit in tara. Evident acum relatiile noastre sunt cordiale, nu facem ca sicilienii care isi perpetueaza conflictele vreo cateva generatii, ca dovada Nicu Avram, Balimezul, a fost si eroul unor catrene de-ale mele. La intalnirea de la Comarnic, unde a participat si B., am cantat toti impreuna cateva cantece populare romanesti, la un moment dat lui B. i-au dat lacrimile, e grea viata de emigrant.

Radu Dragus
NICU AVRAM

Acuma este momentul sa-mi cer iertare de la cei cu care m-am purtat ca un...balimez, dar este ultima zi. De miine, lucrurile revin la...normalSmile
Si poetul nostru are dreptate, grea este viata de emigrant, din punctul de vedere al amintirilor despre tinerete, al legaturilor de familie. Am incercat, anul trecut, cind am fost la reuniunile electronistilor la Comarnic, Viseu de  Jos (Sus?) si Cismigiu, am incercat, spun, s-o fac pe mama sa vina si sa ramina la mine in USA. A venit dar dupa trei luni a plecat inapoi, la Constanta.
Nu stiu daca ma voi intoarce sa-mi las oasele in RO, dar stiu ca imi dau lacrimile atunci cind aud cite vreun cintec romanesc.
Un lucru este cert, dragostea pentru colegii din acei frumosi cinci ani de facultate.
Hai pa, bai, ca prea ati devenit melancolici
Nicu Avram
RADU DIACONESCU
Draga Balimezule

La Multi Ani! putin intarziat si din partea mea, ajuns azi noapte in Romania.
Am aflat de la colegi ce belicos si firoscos erai acum patruzeci si ceva de ani. Pacat ca n-am putut veni si eu anul trecut sa te intalnesc si sa vad cum au evoluat in timp aceste rare calitati ...
Eu mai tin minte ceva cu niste bluze de ju-jitz facute din perdelele de la camin .. Asa e sau ma insel?

Numai si numai bine!

RaduDD - CSF
Nicu AVRAM

Draga Radu
Este magulior pentru mine sa-ti fi amintit de acel kimono. L-am facut din material de canapea, foarte dur si rezistent la tractiune. Partea neplacuta era ca era inflorat. Eu l-am tras la masina, la masina mamei unui prieten, de asta nu arata prea bine, dar era functional. Pe vremea aia, la ICEF, in Dealul Spirii era o sala unde un entuziast al judo-ului, alcatuise o echipa de amatori judoka. Unul dintre ei era si Traian Gavris.
Atunci am invatat sa cad fara a ma lovesc prea tare si asta m-a ajutat mai tirziu, in viata Smile.
In memoria mea este un revelion in munti pe care l-ai facut, cind ai salvat niste tipi, rataciti, de la o noapte in ger. Ce vremuri, dom’le!
Am speranta sa te vad si sa bem un pahar de...orice in amintirea acelor ani.
Cu drag
Nicu A
RADU DRAGUS
Astanoapte pe la vreo doua, ca nu mai aveam somn, ma gandeam la schimbul de mesaje dintre Radu Diaconescu si Nicu Avram, Balimezul. La un moment dat mi-am adus aminte de un episod umanitar savarsit de Balimez, eram deja colegi de grupa. Dupa ce l-am "incriminat" pentru gestul agresiv din caminul A si anul intai, acum trebuie sa-l laud si sa-i multumesc. Mergeam cu troleibuzul, foarte aglomerat, spre sala de cursuri din Calea Victoriei. Intamplator in troleibuz se afla si Balimezul, cand am ajuns la destinatie el a reusit sa coboare, eu am ramas incastrat in multimea de oameni (macar daca ar fi fost numai femei). In acel moment Balimezul mi-a intins mana, sau poate chiar amandoua, eu am reusit sa-i intind mana dreapta, m-a apucat si m-a smuls din aglomeratia teribila. De atunci am mana dreapta ceva mai lunga. Desi erau aglomeratii mari pe vremea aceea, ca de fapt si mai tarziu, totusi atunci nu se practica furtul prin masini. Mai tarziu, eram deja in serviciu, a inceput tagma tiganeasca sa practice aceasta meserie. Devenisem deja expert in identificarea infractorilor, nu mi s-a furat niciodata nimic.
O zi excelenta,
Radu Dragus
MAX FISCHER

Draga Nicule,

Pentru cei care nu stiu, pensiunea Victor Dimitriu de pe strada Paris se afla chiar la intrarea in Piata Victoriei unde se afla Consiliul de Ministrii. Orice sindrofie oficiala se incheia cu anunturi prin megafoane care erau atat de stridente si rasunatoare ca nu puteai sa mergi la culcare. Fara sa fi avut lista participantilor la sindrofie, cine avea rabdare putea sa reconstituie cu mare usurinta lista tuturor participantilor, care pe vremea aceea trebuia sa fi fost mare secret de stat. Pana noaptea tarziu rasunau in piata anunturile de genul: ‘soferul ambasadei americane sa pofteasca in fata ‘ si cateva minute mai tarziu urmat de aceiasi invitatie seaca ‘soferul ambasadei xxxxxx sa pofteasca in fata’. Chiar ma gandeam daca toti soferii acestor ambasade erau securisti.

Dupa absolvire am pierdut legatura cu aproape toti colegii de facultate, in afara de Dan Tiron si Silviu Selinger, care fusesera si ei repartizati la Electromagnetica. De Gill nu mai stiu nimic, nici nu mai tin minte macar daca l-am vazut la absolvire. Fara intentia de a prelungi nostalgia, atasez o poza cu noi trei la cantina Buzesti (raiul blatistilor). Ti-am mai trimis-o odata dar nu mi-ai raspuns asa ca nu-s sigur ca ai primit-o.

Cu drag,

Max        MAX ,NICU SI GILL LA CANTINA BUZESTI


NICU AVRAM

Draga Max,
Scriu acum o mica istorie a caselor din Pari No5, asa cum este in memoria mea. Corecteaza-ma, Max, acolo unde gresesc.
Domnul Victor, proprietarul caselor din Paris No5, a fost considerat dusman al poporului si a fost incarcerat la Poarta Alba in 1948. A lucrat la Canal (prima versiune – pen’ca am lucrat si eu la Canal, dar a doua versiune).  Ne povestea cum a fost acolo, pomenea nume care pentru mine n-aveau o rezonanta. Oricum, a scapat cu viata, si in anul in care am stat eu acolo, locuia ca toti ceilalti (cred ca trei familii), cu chirie! In casa lui! Oricum, organiza intilniri ale tinerilor din diverse domenii de activitate (studenti). Atunci am vazut cum se poate mentine o atmosfera cordiala intre musafiri cu citiva biscuiti “Munca” si cu o sticla de pelin (costa numi 1.50 lei). Acolo, am cunoscut un flacau, nu mai tin minte la ce facultate mergea, era de os domnesc, din familia Cantacuzinilor. In retrospect, era foarte ponerat, polititicos cu oricine si nu s-a simtit deloc ofensat cind mitocanul de Balimez l-a intrebat cum se simte ca urmas de domni ai Tarii....
Una din familii, Titi si...am uitat numele ei, locuiau la etajul intii, intr-un dormitor. Domnul Victor locuia in sufragerie. Titi este imaginea mea vie a smecherasiului intelectual (?). Lucra ca desenator tehnic si ca sa vedeti starea lui de spirit, ne-a povestit, o data, cum  a reactionat la una din glumele “fizice” ale colegilor de serviciu. I-au pus o pioneza pe scaun si, desi il durea fundul, nu le-a dat satisfactie sarind in sus. Dar nevasta-sa era o papusica! Frumusica foc, nurlie si bietul Titi era mereu in defensiva. Cel putin pe mine nu prea ma avea la inima ca prea ma uitam insistent la nevasta-sa.
Oricum, anii au trecut si eu veneam destul des in delegatie, la Bucuresti. O data am vrut sa vad ce mai face domnul Victor, si m-am dus in Paris 5. Mi-a deschis usa ...Titi. Nu ma recunoscut, asa ca n-am inteles neplacerea manifesta in atitudinea si de pe fata lui. I-am spus cine sint si ca vreau sa-l vizitez pe domnul Victor. In sfirsit, m-a luat la etajul inti, in aceeasi sufragerie. Domnul Victor, care in urma cu zece ani s-a insanatosit intr-o luna atunci cind si-a fracturat o mina, era acum deprimat si nu arata bine. In cele citeva minute in care am stat cu el, mi-a spus ca a facut testament prin care-I lasa casa lui Titi, cu conditia ca sa il ingrijeasca pina la moarte. Am avut impresia ca Titi il ajuta pe domnul Victor sa ajunga acolo mai repede decit normal. Oricum, Titi a venit in scurt timp spunindu-mi ca-l obosesc pe domnul Victor, asa ca am pl;ecat. De atunci n-am mai aflat nimic despre “dusmanul poporului” Victor Dimitriu.
Dar casa este tot acolo!
Multumesc, Max pentru fotografie. A fost luata la cantina Buzesti. Aici veneau si fetele de la liceul de balet, subtirele, gingase si cu mers de rata...(asa le invatau sa mearga, ca Chaplin). Mi se pare ca Labis a murit in Piata Buzesti, calcat de un tramvai...
Dar incep s-o iau razna cu amintirile, asa ca, ia vedeti-va voi de ale voastre si eu de ale mele.
Cu drag si nostalgie,
Nicu
MAX FISCHER

Draga Nicule,

Pentru cei care nu stiu, pensiunea Victor Dimitriu de pe strada Paris se afla chiar la intrarea in Piata Victoriei unde se afla Consiliul de Ministrii. Orice sindrofie oficiala se incheia cu anunturi prin megafoane care erau atat de stridente si rasunatoare ca nu puteai sa mergi la culcare. Fara sa fi avut lista participantilor la sindrofie, cine avea rabdare putea sa reconstituie cu mare usurinta lista tuturor participantilor, care pe vremea aceea trebuia sa fi fost mare secret de stat. Pana noaptea tarziu rasunau in piata anunturile de genul: ‘soferul ambasadei americane sa pofteasca in fata ‘ si cateva minute mai tarziu urmat de aceiasi invitatie seaca ‘soferul ambasadei xxxxxx sa pofteasca in fata’. Chiar ma gandeam daca toti soferii acestor ambasade erau securisti.

Dupa absolvire am pierdut legatura cu aproape toti colegii de facultate, in afara de Dan Tiron si Silviu Selinger, care fusesera si ei repartizati la Electromagnetica. De Gill nu mai stiu nimic, nici nu mai tin minte macar daca l-am vazut la absolvire. Fara intentia de a prelungi nostalgia, atasez o poza cu noi trei la cantina Buzesti (raiul blatistilor). Ti-am mai trimis-o odata dar nu mi-ai raspuns asa ca nu-s sigur ca ai primit-o.

Cu drag,

Max


Răspunsuri
Este necesar să devii mebru al acestui grup pentru a putea da un raspuns.
Copyright © 2010 ELTC - PROMOTIA 1970