Geniul si personalitatea acestui artist special, l-am numit pe Salvador Dalí, “bantuie” inca strazile orasului Figueres, facand din acest loc, centrul turistic cel mai dinamic al Catalunyei. Aici, la 11 mai 1904, la noua luni si zece zile dupa moartea, de meningita, a fratelui sau mai mare - Salvador (Galo Anselmo), se nastea un nou Salvador (Domingo Felipe Jacinto), cel a carui creatie o vom cunoaste astazi la fata locului. Dalí era incantator, coleric, capricios, alintat, rasfatat de doamnele casei : mama lui Felipa Domenech i Ferres, bunica lui Ana, matusile Maria Tereza si Catalina si, mai tarziu de sora lui mai mica Ana Maria. “Bebelusul” Salvador se dovedeste a fi tiranul acestei familii idolatre, fiind totusi, sub autoritatea unui tata impunator – don Salvador Dalí i Cusi – avocat si notar – caruia Salvador i s-a impotrivit vreme de cel putin 25 de ani.

Clanul Dalí locuieste in Figueres, la poalele Pirineilor, nu departe de frontiera franceza. A fi catalan inseamna si in familia Dalí, sa fii liber cugetator si sa cultivi un anticlericalism moderat, nuantat de socialism naiv. In sfarsit, inseamna sa simti pentru Franta si in mod special pentru Paris, o dragoste si o fidelitate fatise.

Vara, familia Dalí se reuneste la Cadaques, portul unei peninsule la care se ajunge anevoie, un stravechi tinut viticol, distrus de filoxera si cu greu reconvertit la pescuit. Promontoriul Creus, punctul extrem-oriental al Spaniei, este alcatuit din stanci de mica-sist, roase si sculptate de vantul de nord, intr-un “grandios delir geologic”, dupa expresia lui Dalí fascinat de acesti monstri polimorfi, rand pe rand cocos, camila, nicovala sau sani de femeie. Una dintre stanci, al carei chip pare sa se sprijine in varful nasului, va da nastere  unei imagini-cheie din anii ’30 a mitologiei lui Dalí : El gran masturbador (Marele masturbator).

Copilul Salvador Dalí i Domenech  este trimis - de radicalul sau tata - la o scoala primara laica, condusa de profesorul Trayter, care il si initiaza in misterele lanternei magice. In 1916 Dalí frecventeaza liceul local din Figueres, pentru a urma cursurile secundare  in limba castiliana, cat si Scoala Fratilor Maristi – pentru invatamantul in limba franceza si se inscrie si la cursurile serale ale scolii municipale de desen. Salvador isi imparte astfel timpul intre plimbari campenesti, hoinareli citadine si o dragoste adolescentina pentru o colega de clasa, Carmen Roger. Dalí-tatal nu face nimic pentru a incuraja aceste experimente ale fiului sau. Pe marele pian din salon, notarul Dalí a pus la vedere o carte medicala, in culori tipatoare, despre bolile venerice. Dar adolescentul Salvador credea in cariera lui de pictor. In 1920 el scria : “Dupa un an de emotii si de minciuni, as putea sa ma apuc de lucru… Mai multa lumina, mai mult albastru, mai mult soare, sa ma izolez in natura, careia sa-i fiu un elev supus…”

In iarna anului 1921 Salvador se instaleaza singur intr-o casa abandonata din Figueres, adoptand o alura de artist, cu parul lung, lavaliera si o palarie demodata de fetru. Succesele sale artistice din 1922 tempereaza oarecum socul pricinuit de moartea mamei sale Felipa, din iarna acelui an. Asociatia Studentilor Catalani organizeaza la Barcelona, la galeria Josep Dalmau, o expozitie comuna a operelor lui Picabia si Dalí, prezentata de Andre Breton in persoana. Drumurile acestor doi mari formatori de opinie – Breton si Dalí - se vor mai incrucisa din nou, dupa mai bine de 8 ani, in 1929, la Paris.

In 1924, Salvador - tanarul de doar 20 de ani, pleaca la Madrid, la Scoala Speciala de Pictura, Sculptura si Gravura, locuind la Residencia de Estudiantes, un internat conceput dupa modelul englez, care gazduia aproape 150 de studenti de la diferite facultati si scoli inalte. H.G.Wells, Albert Einstein, Paul Valery sau Max Jacob vor tine conferinte la Madrid, in rastimpul petrecut de Dalí aici. In aprilie 1925 Louis Aragon este cel care lanseaza in acest oras – Madrid - o stralucita provocare suprarealista : “ Ah ! Bancheri, muncitori, servitori, voi sunteti partizanii utilului, voi puneti in miscare ceea ce este necesar. Iar noi ruinam aceasta civilizatie care va este draga. Lume occidentala, esti condamnata la moarte !”

In acelasi an Dalí adera la grupul Ultra, al carui lider era Luis Bunuel – supranumit Tarquin Superbul, datorita fizicului sau avantajos, a talentului sportiv si a frecventarii bordelurilor madrilene. Aragonezul Bunuel era student la stiintele naturale si ii cunoscuse la Paris pe catalanul Picasso si pe romanul Tristan Tzara – teoreticianul suprarealismului /dadaismului. Cel din urma, pe numele lui adevarat Samuel Rosenstock (16 aprilie1896 - 25 decembrie 1963) a fost un poet si eseist roman/evreu, nascut la Moinesti, in judetul Bacau si stabilit mai tarziu la Paris, cofondator al unei miscari estetice care a condus la o revolutie majora in artele plastice si in literatura secolului XX.

Dalí se lasa “domesticit” de cei din grupul Ultra, le adopta stilul, cocktail-urile si invata charlestonul in timpul escapadelor nocturne prin lupanarele vechiului Madrid. Sosirea in grupul Ultra a andaluzului Federico del Sagrado Corazón de Jesús García Lorca (nascut langa Granada in 1898 si asasinat la Alfaqar in 1936) din sudul Spaniei,schimba putin lucrurile. Acesta era deja un poet publicat, un dramaturg in devenire, un muzician de prim rang si desi homosexual recunoscut (ca si Andre Breton sau Jean Cocteau), devine vedeta grupului. Dalí noteaza ca “Lorca personifica in sine fenomenul poetic in totalitatea sa, in carne si oase, confuz, sangvinolent, vascos si sublim, frematand in mii de focuri obscure si subterane, ca orice materie gata sa-si afle forma originala”.

Catalanul Dalí si andaluzul Lorca au in comun o ambitie artistica feroce, insatisfactia sexuala si un umor caustic exacerbat. “Prima etapa a vietii mele la Madrid, la inceputul marii mele prietenii cu Lorca, este deja caracterizata prin antagonismul violent dintre spiritul sau religios (erotic) si antireligiozitatea mea senzuala. Simteam cand Lorca stralucea ca un diamant de foc si, din senin, imi luam repede talpasita…”

Lorca viziteaza familia Dalí, pentru prima data, in timpul sarbatorilor de Pasti din 1925 si o cucereste, recitand versuri, improvizand sau interpretand bucati muzicale la pianul familiei din Cadaques. Plimbarile pana la promontoriul Creus il initiaza pe scriitorul Lorca in viziunea “paranoica” a pictorului Dalí.

La 11 aprilie 1925, escortat de sora mamei lui - matusa Maria Tereza, devenita intre timp sotia tatalui sau si de sora lui Ana Maria, Salvadar ia trenul, pentru prima data spre Paris, unde, la gara, il intampina Luis Bunuel si ii face cunostinta cu alt catalan, mai in varsta decat el cu 23 de ani – Pablo Picasso. Apoi, cei trei Dalí pleaca la Bruxelles, unde, pictorul in devenire poate admira opera a doi dintre “zeii” lui : Hieronymus Bosch (1453-1516) si Johannes Vermeer (1632-1675).

Intors la Madrid, Dalí picteaza, viseaza - vizitand muzeul Prado - la Diego Velasquez (1599-1660) – marele lui precursor, de la care va si “imprumuta” faimoasa lui bigoti = mustata. Totodata incearca si noi emotii erotice : Lorca incearca amour à trois impreuna cu Dalí si Margarita Manso (studenta la Bele-Arte, foarte libertina, cu trup baietos, foarte atasata de cei doi prieteni). Cum Salvador refuza sa-i cedeze, Lorca face dragoste fizica cu Margarita, sub ochii pictorului. “Pentru ca n-a obtinut sa-mi pun c- - - - la dispozitia lui, Lorca mi-a jurat ca sacrificiul fetei era compensat de propriul lui sacrificiu – el se culca pentru prima data cu o femeie !” Salvador Dalí, inca virgin, nu ia parte la distractie J)

Dalí pictase deja panzele : Sfantul Sebastian cu cap de limba de mare, Venus si marinar, Academia necubista, Vaca spectrala, Cenusa marunta sau Patru sotii de pescari din Cadaques. Sunt viziuni masiniste, cinetice, euritmice, de putreziciune si de dezintegrare a corpurilor care isi implinesc emanciparea intr-un vartej de maini-sex, femei-ulcior, capete de lei, chei, potire, ostii catolice, sani rasfirati, magari spectrali si chiar materii fecale inconjurate de muste langa un diamant, prin care Dalí isi manifesta neputinta de a-si grefa dorintele peste anatomia structurata de obiectivitate...

Uf… Imi este destul de greu sa descriu in cuvinte viziunea estetica a picturilor daliniene.

In iarna anului 1929 Dalí si Bunuel se intalnesc la Cadaques si hotarasc sa scrie impreuna scenariul unui film – Cainele andaluz. Anti-eroul intimidat de pieptul planturos al eroinei, insa extatic in fata feselor ei, sa fie oare Garcia Lorca insusi, “perro andaluce = cainele andaluz”, cum erau numiti, in mod curent de catre studentii madrileni, cetatenii din provincia sudica a Spaniei - Andalusia ? Scenariul filmului – cu secventa in care Bunuel, dintr-o singura lovitura cu briciul, taie ochiul eroinei, in timp ce un nor destramat traverseaza luna - este impanat cu imagini suprarealiste, Dalí intruchipandu-l pe unul dintre studentii francezi din scena violului. Filmarile au loc la Billancourt – Franta, iar premiera in 6 iunie 1929 la Studioul Ursulinelor din Paris, in prezenta lui Pablo Picasso, Tristan Tzara, Jean Cocteau, Andre Breton si a intregului grup suprarealist, care ovationeaza Le chien andalou (care, intre noi fie zis, astazi, dupa mai bine de 80 de ani, are doar o valoare istorico/estetica, legata de opera daliniana). Dupa premiera filmului, sejurul parizian este bogat in intalniri – Joan Miro, de exemplu, ii impune lui Dalí sa poarte smoking, pentru a-l introduce in cateva saloane, unde poate cunoaste negustori de arta – precum Camille Goemans - sau potentiali cumparatori pentru panzele lui atat de atipice. Goemans il prezinta lui Rene Magritte si lui Paul Eluard care il tarasc dupa ei prin barurile de noapte din Place Pigalle si Place Blanche. Tentatiile pariziene il mortifica pe virginul fecior catalan, inzestrat cu o timiditate excesiva. “O tristete amara imi umple inima. Toate acele femei inaccesibile intalnite, imi mistuiau imaginatia. In fata dulapului cu oglinda, prelungesc cat mai mult posibil, imaginile intrezarite in timpul zilei. La capatul unui lung sfert de ora epuizant si mortal, am smuls, cu toata forta animalica a mainii mele crispate, ultima placere, amestecata cu lacrimi acre si arzatoare”.

Tot in acest rastimp, Dalí picteaza El gran masturbador – primul erou al auto-erotismului din istoria artei, de la personajul biblic Onan incoace. Marele masturbator este un autoportret adormit peste fantasmele sale, cu o femeie felatoare, imprumutata dintr-o cromolitografie, care isi inalta capul spre falus. Acest “rod al pamantului” falic impreuna cu capul de leu cu limba rosie de pe bratul femeii lamuresc oniric scena pictata de genialul Dalí, care scria despre faimoasa sa creatie : “El gran masturbador sta cu imensul sau nas sprijinit in podeaua de onix, cu enormele lui pleoape inchise, cu fruntea mancata de riduri ingrozitoare si gatul umflat de celebrul furuncul in care clocotesc furnicile. Membrana care ii acopera in intregime gura, se intareste de-a lungul enormei lacuste agatate de chipul lui. Toata dragostea si toata betia Marelui Masturbator constau in crudele ornamente din aur fals care ii acopera tamplele delicate si moi, imitand forma unei coroane imperiale ale carei fine frunze de acanta de culoarea bronzului se prelungesc pana la obrajii roz si imberbi si isi continua fibrele tari pana la contopirea lor in alabastrul limpede al cefei sale”.

Bunuel si Dalí se duc, apoi, in vara 1929 pe stancile din Cadaques, unde vin sa li se alature Rene Magritte si familia Gala & Paul Eluard. In contact cu suprarealistii, Salvador nu renunta la estetica sa obiectiva, el opunandu-se automatismului lui Andre Breton si  halucinatiei cultivate de Jean Cocteau. Intransigenta lui Dalí, cotat drept “noul Rimbaud” in pictura, este mult datorata, totusi, influentei eliberatoare a Galei Eluard.

Dincolo de admiratia lor, vizitatorii Cadaques-ului din vara 1929, isi ascund cu greu ingrijorarea. Barbatul cu izmenele manjite de excremente umane, ii contrariaza in mod deosebit… Si atunci intervine Elena Dimitrievna Diakonova, rusoaica/evreica nascuta in Kazahstan la 7 septembrie 1894 intr-o familie de intelectuali. Adolescenta rusoaica, bolnava de tuberculoza, venise in 1914, la un sanatoriu din Elvetia unde il cunoscuse pe Eugene Grindel (nomme de plume Paul Eluard), cu care se si casatorise in 1917. Din aceasta insolita casatorie se naste in 1918 Cecile, dar Gala detesta maternitatea si isi lasa fetita in grija totala a bancherilor Grindel – socrii ei. Cuplul Eluard practica o casatorie libera/neconventionala, Galia – Galushka, antrenandu-I pe Paul Eluard si pe Max Ernst, in adevarate orgii sexuale – “Noaptea trecuta te-am simtit, chiar te-am vazut, scumpa Gala, goala toata, cu picioarele desfacute, prinsa de doi barbati, in gura si in sex. Esti pentru mine incarnarea iubirii, incarnarea cea mai intensa a dorintei si a placerii erotice…”, ii scria poetul Eluard sotiei sale Gala.

Gala are 35 de ani – Dalí doar 25 de ani, “trupul ei avea o constitutie de copil, iar omoplatii si muschii lombari pareau adolescentini; in schimb scobitura spatelui era extrem de senzuala si lega cu gratie torsul energic si mandru de fesele foarte fine, pe care talia de viespe le facea si mai dezirabile “ nota in vara aceea Dalí.

Pictorul Antoni Pitxot, aproape fiul adoptiv al lui Salvador Dalí afirma, in epoca : “Gala are o fire coplesitoare, posesiva, este agresiva, foarte agresiva, promiscua, dominanta si cu o putere de vointa enorma. Impreuna, Salvador si ea vor forma o simbioza echilibrata, deoarece se completeaza perfect : Gala poate sa-i ofere lui Salvador tot ceea ce isi doreste el, iar el este in situatia de a-i indeplini ei cele trei dorinte vitale : frumusete (o imortalizeaza in portrete idealizate), putere si bogatie. Dalí si-a gasit femeia ideala, adversarul perfect de joc “.

Vizitatorii Cadaques-ului pleaca, Gala ramane, spre marea ciuda a lui Bunuel si marea furie a notarului Dalí, care nu vedea cu ochi buni faptul ca fiul lui se afisa cu o femeie maritata. Salvador este panicat, refuza sa faca dragoste fizica cu Gala : “In viata mea nu facusem dragoste ! Acest act mi se parea disproportionat cu vigoarea mea fizica… asa ceva nu era pentru mine “.

La insistentele Galei, ei au totusi primele experiente sexuale in toamna pariziana a anului 1929. Se casatoresc civil in 1934, dar fac casatoria religioasa de-abia in 1958, dupa moartea lui Paul Eluard, cu o dispensa de la Papa Paul VI (deoarece Gala era divortata), intr-o biserica catolica din localitatea Montrejic - aflata la poalele Pirineilor.

Datorita paranoicei fobii a lui Dalí fata de organelor genitale feminine, acesta a pretins ca Gala a fost virgina cand s-au iubit (fizic & anal) pentru prima data in 1929, desi ea avusese numeroase experiente sexuale inainte (intre noi fie vorba, Gala avea numeroase probleme ale uterului, facandu-si chiar histerectomie totala in anul 1936). Din presa de scandal interbelica stim ca Gala a avut un puternic apetit sexual si ca, pe tot parcursul vietii ei, a avut numerosi amanti. La batranete avea slabiciuni sexuale pentru galans (tineri) toreadori, actori, cantareti sau chiar propriul ei sofer – Arturo Caminda - pe care ii sustinea in cariera, facandu-le inclusiv cadouri scumpe.

In 1970, Gala il cunoaste, la New York, pe rockerul american Jeffrey Craig Fenholt (nascut in 1951, avand sotie si copil), care detinea rolul principal in spectacolul de pop rock-opera de pe Broadway - Jesus Christ Superstar - pentru care Gala (de 76 de ani !) face o pasiune arzatoare, cumparandu-i acestuia o vila luxoasa, de milioane de dolari in Long Island (New York) si daruindu-i nu numai geamantane de bacnote verzi dar si o multime de tablouri semnate Dalí.

Cu toate aceste derapaje amoroase, Gala a ramas muza adulata de Salvador Dalí. La inceputul anilor 1930, Dalí chiar isi semneaza picturile cu numele lui si al Galei. Desi nu era o mare frumusete, Gala a fost un personaj frecvent in lucrarile lui Dalí, adesea chiar in roluri religioase, cum ar fi Fecioara Maria - in picture Madonei din Port Lligat. Atunci cand privesti reprezentarile Galei in panzele lui Dalí simti ochiul  afectuos al lui Dalí privindu-si, ca un Pygmalion, Galateea… Unele dintre picturi sunt cele mai redutabile reprezentari ale unei femei senzuale de varsta mijlocie in arta occidentala : Gala – Memoria unei femei-copil, Ingerul Gala, Femeia invizibila, Wilhelm Tell si Gradiva, Descoperirea Americii de catre Christofor Columb, Corpus Hypercubus sau Galatea sferelor ceresti. In Enigma fara sfarsit, noul Narcis = Gala – mama si frate in acelasi timp – exprima posibilitatea pentru adolescentul Dalí, de a scapa – printr-un dublu narcisism gemelar – atat de obsesia homosexuala, cat si de teroarea heterosexuala L(

Despre tabloul sau Batranetea lui Wilhelm Tell, Dalí scria : “Wilhelm Tell este sinistrul meu tata, iar eu sunt copilasul pe care il tine in brate si care, in locul unui mar, poarta pe cap un cotlet crud, ceea ce inseamna ca Wilhelm Tell = tatal meu, are intentii canibale – vrea sa ma manance. Am pictat si o nuca foarte mica, in care se afla un soi de leagan, iar in acest leagan este un copilas foarte mic, care este imaginea sotiei mele Gala, care este amenintata de piciorul tatalui meu, deoarece - daca piciorul se misca doar putin de tot – el poate strivi nuca si leaganul, distrugand-o astfel si pe sotia mea”.

Dar, cred ca cel mai cunoscut tablou al lui Dalí, vedeta MOMA (Muzeul de Arta Moderna) din New York este La persistència de la memòria (Persistenta memoriei), pictat in 1932 – denumit in mod curent Els rellotges tous/Ceasurile moi – care pare a fi o secventa cinematografica a unui tablou neterminat, al unei rezistente pasive a ceasurilor moi, al unei migrene atroce si a unei branze Camembert scurgandu-se pictural. Exegetii operei daliniene cred ca acest tablou a contribuit si la primul mare succes mediatic al lui Dalí din anul 1933 de la New York.

Dalí scria in acel an : “Frumusetea nu este decat ansamblul constiintei perversiunilornoastre”. Andre Breton ii raspundea : “Frumusetea va fi convulsiva sau nu va fi deloc !”, iar Dalí riposta : “Frumusetea va fi comestibila sau nu va fi deloc !”

In 1933, Salvador organizeaza la New York un Bal Dalí, la care el vine costumat intr-o “vitrina” de sticla pe care o purta pe piept si in care se gasea un sutien.

In acel an el picteaza Enigma lui Wilhelm Tell. Tabloul il infatiseaza pe Lenin cu o fesa prelungita extraordinar de mult, sprijinita de o carja. “Hitler si Lenin, m-au excitat” spunea Dalí J), care, nu numai ca isi bate joc de Lenin, ci, mai rau, il elogiaza pe Hitler.  Dalí il considera pe Adolf Hitler o entitate feminina, vorbind pe larg despre spatele sau carnos, pe care il taie curelele de piele ale centurii naziste. Deoarece Dalí foloseste provocarea ca mijloc de a atrage atentia asupra lui si de a dobandi celebritatea, este greu sa ma decid in ce masura Dalí il venera pe Hitler sau doar isi batea joc de el ca si de Lenin si de Stalin. Amanda Lear, povestea prin anii ’70 cum Dalí ii spunea : “Cu cat oamenii exagereaza mai mult, cu atat imi plac mai mult”.

La 18 ianuarie 1935, Caresse Crosby si Joella Levy organizeaza la Coq Rouge din New York un bal mascat in onoarea lui Dalí. Insusi El Màster a desenat invitatia la bal. Dalí se deghizeaza in Dalí, avand din nou o vitrina dinaintea pieptului in care se afla o carja. Costumul Galei insa provoaca scandal, ea fiind imbracata intr-o fusta rosie si o bluza verde de celofan, cu aripi negre si manusi albe, in parul coafat avand un bebelus mancat de furnici si al carui cap este distrus de o langusta fosforescenta.

In Statele Unite ale Americii, lumea nu a uitat inca de uciderea, din 1932, a lui Charles Augustus Lindbergh, fiul celebrului aviator Charles Lindbergh. Aceasta a fost una dintre crimele cele mai mediatizate ale secolului XX. Copilasul de 20 de luni, a fost rapit din casa familiei sale din New Jersey, in seara zilei de 1 martie 1932. Doua luni mai tarziu, corpul baietelului a fost descoperit, aproape de casa parintilor, cu craniul strivit.

A doua zi dupa balul suprarealist, ziarele titrau : “Familia Dalí se impodobeste cu imaginea insangerata a bebelusului Lindbergh! Rusine!” Scandalul a fost imens, presa si societatea sobra -  americana au fost revoltate, desi Dalí isi prezentase, spasit, scuzele.

Alt act excesiv marca Dalí : in 1936, la Londra, la o expozitie suprarealista, Salvador Dalí isi face aparitia intr-un costum de scafandru, in vederea experimentarii descinderii lui in inconstient – noroc cu poetul, colectionarul si mecena Edward James care il salveaza pe Dalí, in extremis, de la asfixie.

In 1938, Salvador Dalí si Max Ernst, organizeaza la Paris, la galeria Beaux-Arts, punerea in scena a unor viziuni suprarealiste : canapeau rosie in forma buzelor lui Mae West, semineul nas, homarul telefon, draperiile plete, peretii pulsatili acoperiti cu par, tablourile ochi, scaunele imblanite, scaunele balansoar de forma cutiilor toracice umane, suporturile de umbrele in forma de falusuri, lampadarele in forma de vertebre incastrate, aplicele electrice in forma de maini in jurul unui vagin capitonat cu rosu, totul culminand cu taxiul “ploios” al lui Dalí, cu pasagera sa acoperita de melci vii de Bourgogne – piesa de rezistenta a expozitiei J) pe care chiar o voi vedea astazi la Figueres.

Lumea modei = fashion, pune stapanire si pe suprarealistele descoperiri ale lui Dalí, care devine prietenul celor doua mari creatoare de moda interbelice : Coco Chanel si Elsa Schiaparelli. Ele se inspira in creatiile lor din “palaria cotlet”, palaria “barca din Cadaques” sau din “palaria pantof” al caror “modist” fusese Salvador.

Faima lui Dalí este mereu in crestere, mai ales in 1939, cand, la a treia venire in Statele Unite, sare prin geamurile magazinului universal Bonwit Teller, pentru ca aranjamentul vitrinei nu a corespuns intocmai schitelor facute de el. Aceasta saritura prin peretele de sticla atrage atentia presei mondiale asupra lui, numele de Dalí imprimandu-se in memoria publica, nu numai ca al unui artist excentric de 35 de ani, ci si ca eveniment, ca spectacol pentru ziarele de scandal (tabloide).

In 1940, din cauza izbucnirii celui de-al doilea razboi mondial, Dalí paraseste Europa, stabilindu-se in USA pentru urmatorii 8 ani, in resedinta bogatei mostenitoare Caresse Crosby si, la Expozitia Universala de la New York, creaza, cu ajutorul financiar al colectionarului englez Edward James, pavilionul Dream of Venus. Fatada pavilionului este neregulata si organica, ornamentele imitand stancile/rocile rivalizand cu faldurile de ghips, iar intrarea in pavilion facandu-se printre picioarele unei femei uriase, asezate pe un taburet. In interior a fost amplasata o Venus din Millo (avand pe cap un peste dalinian), o vaca de plastic infasurata in fasii, in maniera mumiilor egiptene, un om compus din rachete de ping-pong din cauciuc, un monstru submarin fabulos, un pian pe a carui claviatura sta o femeie gonflabila de cauciuc. Deoarece autoritatile americane refuza sa accepte reprezentarea statuii lui Venus din Millo cu un peste in crestet, Dalí redacteaza si publica “ Declaratia de Independenta a Imaginatiei si a Drepturilor Omului la Propria sa Nebunie”, in care scrie : “In aceste vremuri haotice, de confuzie, de debandada si de demoralizare, in care macaroanele reincalzite ale romantismului servesc drept hrana zilnica a viselor sordide ale tuturor sobolanilor de canal ai artei si ai literaturii, eu Dalí, adopt unica atitudine ce se potriveste destinului meu – aceea de a deveni CLASIC “

Portretul, din 1945, al Galei in chip de Galarina, ne arata o foarte infloritoare si eficace doamna Dalí de 47 de ani, triumfatoare si lucida, initiatoare, muza, manager in afaceri si sfatuitoare a sotului sau, anagramat de Andre Breton - Avida Dollars. Scriitoarea Anais Nin o descria astfel : “Doamna Dalí nu ridica nicioadata vocea; ea nu incerca nici sa seduca, nici sa fascineze. Pur si simplu considera ca toata lumea se afla acolo, pentru a-l servi pe Dalí, marele, indiscutabilul geniu”. Se povestea in epoca, cum Gala negocia, cu inversunare, pretul tablourilor lui Dalí si, la sfarsit cand negocierea era terminata, Gala spunea sibilinic – suma negociata este in dolari, nu in pesetas L(

In 1942, in Statele Unite, Dalí scrie The secret Life of Salvadar Dalí, anuntandu-si convertirea sa artistica la forme clasice ghidate de catolicism. Reciclarea comerciala a imagisticii suprarealiste a lui Avida Dollars sporeste o data cu realizarea marilor panze “mistice” create sub egida sotiei/muzei sale Gala. Acum el picteaza Sfantul Jacob cel Mare, Assumpta corpuscularia lapislazulina sau Christul Sfantului Ioan al Crucii (1951). Acesta din urma este un tablou al crucificarii lui Iisus, minunat conceput, in care Christos, rastignit pe cruce, pluteste deasupra Port Lligat-ului.

In anul 1948, Dalí si Gala se reintorc in Catalunya natala, la Port Lligat. De aici vor duce, timp de 30 de ani, o viata intensa, de un lux opulent, plimbandu-se intre Paris, New York, Madrid, Barcelona – in bogata lume a colectionarilor occidentali. Oriunde se afla, Dali picteaza, iar Gala ii citeste cu voce tare. Incepe o epoca in care Dalí devine din ce in ce mai mult un mit, mit pe care, de altfel si l-a stilizat singur. “Cele mai bune zile ale mele sunt acelea in care, intre desteptare si micul dejun, castig 10.000 dolari pentru o placa” – spunea Dalí referindu-se, probabil, la gravurile sale. In realitate, Dalí a confectionat in intreaga lui viata numai 37 de litografii, care se afla in colectii renumite, iar tot ceea ce a ajuns pe piata sunt cu siguranta falsuri.

In 1959, André Breton organizeaza o expozitie numita Omagiul suprarealismuui, pentru a celebra 40 de ani de suprarealism, care include lucrari de Dali si Joan Miró, desi Breton devenise, intre timp, un inversunat critic al lui Dalí.

In ultimii ani ai vietii sale, Dalí a experimentat tehnici in mass-media, a incorporat in lucrarile sale iluzii optice, jocuri de cuvinte vizuale si imagini stereoscopice sau holograme. A devenit un mentor si in pop-art, al carui proeminent lider era mai tanarul Andy Wharhol.

In 1960, Dalí a demarat proiectul Teatro i Museo Dalí, despre care voi vorbi mai incolo.

In 1968, Dalí a filmat un spot publicitar de televiziune, plin de umor, la ciocolata Lanvin. In reclama, Dalí spune :”Je suis fou du chocolat Lanvin!" si, in timp ce mananca din ciocolata, celebra lui mustata i se roteste si ochii ne privesc crucis J) .

Dalí o cunoscuse, intamplator, in 1965, pe top-modelul, prezentatoarea TV si cantareata Amanda Lear – de fapt un transsexual faimos. Nu se stie nimic exact despre nasterea Amandei Lear : s-ar fi putut naste in 1939 la Hanoi, in 1941 in Hong Kong sau in 1946 in Transilvania. Nu se stie nici daca era fata sau baiat, cu toate ca mai multi martori din acea epoca o plaseaza in anii '70 ca dansatoare intr-un spectacol de cabaret cu transsexuali. Presa de scandal din epoca, relata ca Dalí i-ar fi platit Amandei Lear operaţia de schimbare de sex in Casablanca - Maroc. Amanda Lear nu a vrut niciodata sa recunoasca sau sa nege nimic, pentru ca, spunea ea, “controversele fac bine vedetelor”. Din acest punct de vedere, ea poate sta linistita, controversele din jurul sau fiind destul de numeroase pentru a o acoperi de glorie.

Amanda avea 1,75 metri inaltime, era blond-roscata, filiforma, avea charisma si o pleiada de amanti celebri ca : Brian Jones (de la Rolling Stones), Guinness Jr.(cel cuberea neagra englezeasca) sau Silvio Berlusconi. In 1979, impotriva opiniei cuplului Gala si Salvador Dalí, Amanda Lear se casatoreste cu un aristocrat francez, bisexualul Alain-Philippe Malagnac d'Argens de Villèle (fostul iubit transformat in copil adoptat al diplomatului si scriitorului francez Roger Peyrefitte) care isi avea resedinta intr-un castel de langa Avignon.

Unul dintre primele hituri europene al Amandei Lear a fost "Sange şi miere", parafrazând liric pictura lui Dalí din 1941 - La Miel Más Es Dulce Que La Sangre (mierea este mai dulce decat sangele). In celebrul tablou Venus in blanuri, Dalí o picteaza pe Amanda Lear intinsa, simbolic, sub doi frumosi tigrii. In 1984, Amanda scrie Viata mea cu Dalí, in care marturiseste ca ea si Salvador au avut “un mariaj spiritual”.

Sub influenta tot mai crescanda a Amandei, in 1969 Dalí proiecteaza logo-ul gumei de mestecat Chupa Chups si designul campaniei publicitare pentru concursul Eurovision 1969.

Desi continua sa picteze si sa creeze, incepand cu anii ’80 sanatatea lui Dalí ia o intorsatura catastrofala. Gala spunea ca Dalí folosea cocktailuri periculoase de medicamente, care i-au deteriorat sistemul sau nervos, cauzand astfel o diminuare prematura a capacitatii lui creatoare. In acei ani, Salvador Dalí afla de faimoasa noastra specialista in tratarea bolilor batranetii - academiciana Ana Aslan si incepe sa vina, regulat, la Institutul de Geriatrie de la Otopeni - Romania, urmand tratamentele antiimbatranire pe baza de Gerovital, ale Anei Aslan.

In 1982, regele Juan Carlos I ii acorda titlul nobiliar de Marqués de Dalí de Púbol. Pentru a-si arata recunostinta fata de rege, Dalí ii va face cadou regelui Juan Carlos ultimul sau desen – Cabeza de Europa (conducatorul Europei), dupa ce regele l-a vizitat pe Dalí pe patul de moarte, la Figueres.

Citeam cum, la batranete, Gala se comporta tot ca un leu din padurile siberiene, care rage aproape la fel de tare ca si leul de pe emblema de la MGM, care se certa si se batea (la propriu) cu Salvador. “Intr-o lume materialista, banii constituie unicul mijloc de a evita mila” afirma Gala. Bineinteles ca mai exista batranetea si boala…

Cine a fost in realitate aceasta femeie venita de pe meleagurile Sfantei Rusii, aceasta persoana marunta cu umerii ingusti si soldurile late, misterioasa la tinerete si plina de riduri (in pofida numeroaselor operatii estetice) la batranete ? Ea a trait impreuna cu Dalí mai mult de cincizeci de ani, fara a face nici un fel de comentariu in public despre viata lor. Cum a fost posibila aceasta dragoste imposibila, mai degraba vizuala decat trupeasca, intre Gala si Salvador, ma intreb si eu acum, intr-o lume in care cuvantul casatorie este astazi, complet demonetizat ?

Elena Dimitrievna Diakonova = Gala Dalí, isi incepe lupta cu moartea in zorii zilei de 10 iunie 1982, in casa de la Port Lligat, iar in dupa amiaza aceleasi zile “se va preda mortii” la varsta de 88 de ani. Gala a dorit intotdeauna sa fie inmormantata in Castillo de Pubol, de aceea se da dispozitie ca, infasurat intr-o cuvertura, cadavrul ei sa fie dus in Cadillac-ul ei de la Port Lligat la Pubol, un drum de 80 de kilometri, cu automobilul ei condus de Arturo Caminda. Dalí a insotit-o pe acest ultim drum, asistat de o sora medicala. Aceasta actiune a fost necesara deoarece in Spania nu putea fi transportat pe drumurile publice nici un cadavru inainte de a fi vazut de un judecator. Pe de alta parte, era foarte greu de obtinut o aprobare pentru inmormantare in afara locurilor prevazute special pentru aceasta, chiar daca te chema Dalí. Sora medicala i-a insotit pentru a putea spune, in cazul unui control rutier, ca Gala a decedat in masina, in timpul calatoriei. De atunci, Gala zace singura in mausoleul ei, intr-un sicriu cu capac de sticla, inconjurata de cai albi din gips si girafe daliniene – finita la comedia !

Dupa moartea Galei, Dalí isi pierde mult din acea joie de vivre, care il caracterizase toata viata. El se muta de la Figueres la castelul Púbol, pe care Dalí il cumparase pentru Gala si unde, pe vremea cand Gala traia, putea sa vina doar cu invitatie scrisa de mana Galei. Aici, in 1984, are loc, in dormitor, un incendiu, izbucnit in circumstante neclare. Sa fi fost o tentativă de sinucidere sau o neglijenta din partea personalului casei ? Nu vom stii niciodata ! Putin ars pe maini, Dalí se intoarc definitiv la Figueres, unde va duce un trai confortabil, locuind in iubitul sau Teatro Museo.

Ultimii sai ani – umbriti de moartea Galei si de tot felul de boli – nu mai lasa loc unei opere in care mana tremuratoare a lui Dalí a fost prea des ghidata, pentru a fi ea insasi. Ultimele fotografii ale lui El Maestre – imbracat pentru acea imprejurare ca un zeu intrupat – nu pledeaza defel in favoarea artistului, care cedeaza presiunii anturajului in ceea ce priveste viitorul drepturilor sale de autor, semneaza foi litografice in alb, autorizeaza reproduceri si editii fanteziste, ale caror ultime intentii – parodice interpretari de bazar – au sfarsit prin a discredita opera daliniana pentru mai multe decenii.

In noiembrie 1988, Dalí este internat intr-un spital din Barcelona, cu diagnosticul de insuficienta cardiaca. Pe 5 decembrie 1988, Dalí este vizitat de regele Juan Carlos, care ii marturiseste ca el a fost intotdeauna un adept serios al lui Dali, chiar in timpul cand inca nu devenise regele Spaniei.

“Nici nu stii ce greu este sa mori. Mult mai greu decat sa traiesti “ – va spune Dalí cu putin timp inainte de a muri. La 23 ianuarie 1989 Salvador Dalí moare, linistit si demn, in acordurile operei sale favorite - Tristan si Isolda de Wagner, la Figueres. Este inmormantat in cripta dinTeatro Museo din Figueres.

In timpul real al zilei de 3 aprilie 2012, acum ma aflu chiar in parcarea de langa Teatro Museo Dalí din Figueres. Hai sa merg sa admir si “pe viu” ceva despre care am citit asa de mult, incepand din vara anului 1991, cand, in Place de Tertre – Paris, am vizitat impreuna cu fiul meu Chris, pentru prima data, o expozitie dedicata lui Salvador Dalí – poarta de intrare in muzeu era chiar chipul faimos al lui Mae West…

Uite, acum o sa povestesc, pe scurt, istoria infiintarii acestui muzeu. In octombrie 1960,Ramon Guardiola i Rovira, ales primar al orasului Figueres ii confera lui Dalí cea mai inalta distinctie a orasului – Fulla de Figuera (frunza de smochin) si, cu aceasta ocazie, ii scrie o scrisoare, rugandu-l sa doneze un tablou de-al lui muzeului local. Dalí ii raspunde :”Va voi da, nu un tablou, ci un muzeu intreg”. Muzeul va reprezenta intr-adevar ultima sa opera si in acelasi timp va fi punctul culminant al unei capodopere de arta totala.

In 1970, generalul Francisco Franco aterizeaza la Roses, nu departe de Cadaques.Salvador si Gala alearga in intampinarea lui, caci primul punct pe ordinea de zi a agendei lui El Caudillo era muzeul din Figueres. Dalí  gesticuleaza, il convinge pe Franco, propunerea lui este acceptata, iar statul spaniol achizitioneaza vechiul Teatro Municipal din Figueres, la suma de 11.500.000 pesetas (aproximativ 70.000 EURO) pentru muzeul Dalí. Arhitectul ales este Joaquin de Ros y de Ramis, care nu are insa voie sa lucreze decat cu acordul lui El Divino, cum isi spune intre timp Dalí. In fine, la 22 septembrie 1974, se inaugureaza Teatro i Museo Dalí, in prezenta miilor de admiratori ai pictorului, printre care se numara si John Lennon -  liderul trupei Beatles.

Muzeul Dalí este mai mare decat muzeul Picasso din Barcelona, este mai colorat, mai excentric, fiind vizitat in fiecare an de tot mai multa lume. Se vorbeste tot mai mult despre el. Prin urmare “Dalí este mai bun decat Picasso”. Cel putin asa credea Dalí. Asa cred si eu ! Dar criticii de arta au spus-o de multe ori, ca Picasso, din punct de vedere artistic, a fost deasupra lui Dalí… Eu zic ca este mai bine sa cred ca Dalí era intr-un fel, iar Picasso era intr-altfel J)

Complexul muzeal este amplasat in apropierea bisericii Sant Pere, locul unde se desfasurase botezul lui Dalí, prima lui comuniune catolica, slujba lui de inmormantare, un loc aflat la doar trei case distanta fata de imobilul unde se nascuse Salvador in anul 1904, ca fiu al lui Don Salvador – el notari de Figueres. Este atat de special conceput, cu multimea oualelor albe si a manechinelor Art Deco, surprinse in diferite pozitii, de pe acoperis si de pe Turnul Galatea…

Se intra, din Carrer La Jonquera, printr-o poarta impunatoare de fier forjat, in curtea exterioara, numita Plaça Gala-Salvador Dalí, in care sunt amplasate :

· Monumentul filosofului catalan Francesc Pujol, compus din radacinile unui maslin milenar pe care este pusa o toga romana de culoarea alba, deasupra careia se afla un ou aurit configurand un cap care se sprijina pe o mana intr-o atitudine asemanatoare cu cea a Ganditorului lui Rodin - un omagiu adus ganditorilor catalani. In mijlocul acestui ansamblu se afla bustul de marmura al unui patrician roman deasupra caruia se afla un mic cap de bronz al lui Francesc Pujol. La baza monumentului este o placa de bronz, avand gravat un citat din filosofia lui Pujol : ”Gandirea catalana va invinge si va dainui naivilor care vor s-o ingroape”.

· Monumentul Omagiul lui Newton, un omagiu adus savantului Isaac Newton si fortei gravitationale descoperite de acesta, care il reprezinta pe Newton cu un mar – bila suspendat de un pendul ;

· Sculptura Obeliscul Televiziunii creat de Wolf Vostell in 1978 – un monolit format din 14 televizoare de piatra asezate unul peste altul, avand deasupra lor un cap de femeie ;

· Atomul de hydrogen, bronz patinat, asezat pe un suport de fier forjat, amplasat intr-o fantana de piatra inalta de vreo 2 metri ;